0:02 [Muzică] să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură program de studiu biblic susținut de părintele profesor universitar doctor Stelian Tofană dragi ascultători ai postului de radio renașterea vreau să vă spun Din capul locului că acest program acest proiect îl am demult în minte încă de atunci de când am plecat la studii în străinătate și am văzut ce au alții și ce nu avem noi Și
0:49 am putea să avem având în vedere și tradiția noastră atât de bogată patristică de interpretarea scripturii au fost multe motive pentru care n am putut să sau n am avut curajul ca să nu spun altfel să demarăm un astfel de program dar vreau să vă fac o o mărturisire și anume eram absolut sigur că o să pornim acest Acest program atunci când a venit în Preasfințitul la Cluj nepr sfințitul Andrei și l am văzut cu Biblia în mână Adică trebuie să mărturisim un lucru trebuie să să spunem acest lucru foarte
1:37 clar prea puțini ne găsim pe amvon preoți și ierarhi cu Biblia în mână ne găsim fără nicio carte Ba uneori și mai rău Ne ducem peon chiar cu romane și citim din romane și atunci când l am văzut pe dânsul la absolut toate slujbele dar nu numai slujbele și întâlnirile cu preoții cu Biblia în mână dar nu Deschizând o formal ci efectiv efectiv știind unde deschide și ce spune mi am zis Cred că trebuie să mă gândesc mai mult să mi fac timp și să încep Acest program Acum zic e momentul așa că acest curaj l am prins în acest context în această situație
2:25 spun că e nevoie și e cazul să implementăm Acest program biblic spuneam că l am l am avut de mult în gând Văzând Cum alte biserici din afara spațiului ortodox au ora biblică săptămânală ora biblică însemnând și două și trei ore cu creștini când își lasă munca își lasă preocupările și spre seară se duc la bisericile lor la casele lor de adunare și citesc împreună Biblia așa cum o citesc și cum o interpretează ei e important că au Biblia au Biblia pe masă alți creștini au Biblia pe birou vă puteți duce în multe instituții și vedeți Biblia pe birou și Știți cine
3:11 sunt aceia Din clipa aceea și nu se rușinează directori profesori Ce sunt medici chiar am văzut în multe cabinete Biblia la medici nu se rușinează s o aibă pe birou o au pe noptieră o au în geantă în poșetă o au pe mașină citesc din ea pe tren pe avion pe autobuz nu se rușinează Și de ce nu se rușinează Probabil că sunt mai conștienți de faptul că viața stă în cuvântul scripturii Aici este izvorul vieții pentru că cuvântul scripturii este nedespărțit de persoana sa adică de Iisus Hristos de Dumnezeu de aceea întotdeauna când veți
3:58 citi Sfânta Scriptură când a auzit Sfânta Scriptură cuvântul lui Dumnezeu la biserică sau în altă parte să știți că Iisus este acolo prezent El este interesat Numai nu este numai interesat de noi ci chiar intră în relație cu noi și aș vrea să fac o comparație Imaginați vă că v am mai spus acest lucru Am trece pe drum pe stradă pe lângă un grup de oameni și dintr o dată trecând pe lângă acel grup grup de oameni mai în față sau mai în spate mai aproape sau mai departe de ei am auzi cuvinte care ne aparțin fie din ce am spus fie din ce am scris și am mai auzit pronunțându-se
4:59 și numele altfel spus prima noastră reacție ar fi să intrăm în legătură cu ei așa e și cu Dumnezeu foarte simplu și logic ori De câte ori citim cuvântul lui Dumnezeu Iisus Hristos nu numai că e preocupat să intre în relație cu noi dar mai mult îl interesează de ce îi pronunțăm cuvântul sau îi citim cuvântul și când ne întreabă de ce îi citim sau pronunțăm cuvântul știe el de ce și răspunsul este pe măsura nevoilor noastre în seara aceasta Eu sunt absolut convins convins
5:48 de faptul că Iisus este acum cu noi și că nu numai că este cu noi dar ne ajută pe toți și pe cel care vorbește și pe cei care ascultă să înțeleagă mai mult din ceea ce înseamnă cuvântul lui și voia lui de aceea în seara aceasta n o să demarăm imediat în program Nu avem cum și o să vedeți de ce n o să nu e simplu să deschidem scriptura și să ne apucăm să citim și să interpretăm Nici vorbă e nevoie de o întâlnire două preliminară pentru a ne familiariza cu anumite lucruri altfel nu înț înțelegem mare lucru de aceea întâlnirea din seara aceasta de deschidere a
6:34 acestui program este centrată este calată mai mult pe Câteva idei legate de nevoia unui astfel de program și a citirii și învățării Bibliei o să vă spun în final o să vă arăt Spre exemplu un gen de program pe care nu avem cum să l implementăm gen de program de citire a Bibliei care se referă doar la citire nu și la învățare pe care alte biserici alte confesiuni creștine îl au dar nu este sigur mult dar ceva puțin totuși înseamnă ceva și atunce o să vedem pe ce anume Trebuie să punem accentul și Ce trebuie să știm
7:21 înainte de a starta în acest program care o să vedeți nu este absolut deloc ușor la prima vedere mi ați putea spune De ce v este ușor luăm Biblia citim și mai spunem câte ceva de acolo o să vă spun și o să vă amintiți cât de greu va fi când veți face ceea ce o să vedem imediat legat de program am intitulat Acest program să citim și să învățăm împreună Biblia nu să citim Biblia e foarte simplu s o citim și ușor nu i de ajuns puteți să luați Sfânta Scriptură O să vedeți să citiți o să aveți această experiență personală un capitol două
8:06 tre dacă l veți citi ca un roman e simplu și la urmă O să vedeți o să ajungeți la concluzia că totul Ați înțeles când veți privi ce ați citi din perspectiva trei întrebări veți vedea că nu veți putea să parcurgeți decât doar câteva versete și vreau să vă mai spun un lucru Biblia se citește și se învață asta spun și studenților mereu se învață cu caietul în mână și cu creu așa cum vă amintiți de când eram tiner adolescenți mai târziu am citit un roman o carte frumoasă un pasaj și ni l am notat Uni unii poate mergeam chiar în
8:51 treburile noastre cu un carnețel în buzunar când eram studenți și ceea ce citeam frumos puneam acolo și ne folosim de ceea Ce frumos și am citit atunci cu atât mai mult Biblia Biblia lângă Biblie trebuie să fie întotdeauna Un creion și o hârtie și o să vedeți De ce Așadar să citim să învățăm și spun împreună Biblia ca să mă puteți urmări mai bine ce am să spun în seara aceasta un scurt cuprins și anume ce nu este Biblia cred că pe toți vă interesează răspunsul la această întrebare ce nu este
9:37 Biblia cred că iarăși În egală măsură ne interesează dacă nu chiar mai mult Ce este Biblia mai departe Biblia adevăr sau mit a fost și o misiune la televiziune dar mulți vă amintiți pe această temă am insistat asupra ei o să vedeți De ce am spus mit acolo mulți în societatea secularizată de astăzi și nu numai creștini pun ce Biblia sunt povești să vedem dacă este așa sau nu cuvântul lui Dumnezeu și societatea modernă cuvântul lui Dumnezeu în societatea de astăzi și cu două subcapitole scurte paradoxul contemporan și cauzele nerod dirii
10:23 cuvântului lui Dumnezeu și o să vedeți De ce spun cauze lângă Paradox aasta ar fi o scurtă prezentare sigur de idei să nu vă așteptați că sunt capitole lungi și ci doar ideile asupra cărora voi insista și care ne vor ajuta răspunsul la aceste întrebări Să înțelegem absolut toată munca noastră viitoare ce nu este Biblia răspunsul scurt Biblia nu este o carte și Acum toți mi ați putea spune cum nu este o carte când o avem în mână ca și carte Biblia nu este o carte
11:08 pentru că nu este nicio carte de istorie deși găsim istorie în ea și încă multă găsim cosmologie în ea și nu puțină găsim știință în ea și iarăși Nu puțină și poate pe parcurs mai ales când vom aborda anumite teme din Vechiul Testament O să vedeți ce probleme există de știință în scriptură n am am pus etc acolo nu este o carte de logică deși este atâta logică în ea nu este o carte de filozofie deși este atâta filozofie în ea și așa mai departe nu este nici măcar o carte de pedagogie creștină Deci este prin excelență o carte de pedagogie
11:56 creștină și în etcetera mult mai multe Deci iată ce este Biblia și cu toate acestea Biblia nu este o carte atunci ce este Biblia următoarea întrebare ce este Biblia dacă Biblia nu este o carte și eu mi am concentrat răspunsul la această întrebare pe trei idei Biblia este o bibliotecă și acest lucru l am și pus aici nu este nu este raționamentul meu mi a plăcut Biblia este Da Biblia noi ne exprimăm la singular spunem Biblia sau Sfânta Scriptură Biblia însemnează cărțile termenul este la plural
12:43 însemnează cărțile dacă însemnează cărțile deci nu e o carte și mai multe cărți atunci avem de a face în această cu ghilimele de acum de rigoare carte cu o bibliotecă și fostul Mitropolit Bartolomeu Anania în Biblia dânsului în varianta dânsului la pagina AP spune biblioteca Biblia este biblioteca prin excelență singură și singulară în dumnezeiasca ei omenitatea această exprimare dumnezeiască ei omenitatea singură și singulară uneori este singură rămâne singură pe multe rafturi de bibliotecă în multe CAS și nu numai că e
13:30 singur și singular acolo Ce mai este Biblia dincolo de această frază frumoasă literară cuvântul lui Dumnezeu și Biblia nu e o carte Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și am să vă arăt un text foarte important din cartea deuteronomul lui capitolul 32 versetele 46 47 un text care mi a plăcut nu vă spun decând Puneți în inima voastră toate cuvintele pe care eu vi le am spus astăzi și să le lăsați moștenire copiilor voștri Deci acest program biblic și
14:18 citirea Bibliei nu este numai pentru noi deci cuvântul lui Dumnezeu nu este numai pentru noi pentru seara aceasta și pentru zilele dacă Dumnezeu ne va ține în viață și anii care urmează să le lăsați moștenire copiilor voștri această carte ca să se silească și ei a împlinit toate poruncile legii acesteia cu un scop lăsate copiilor noi părinții cu un scop ei spune să se silească să împlinească nu să citească nu să cunoască să împlinească toate poruncile legii acesteia căci a este foarte frumos acestea nu sunt vorbe goale ci sunt
15:04 viața voastră sunt viața voastră și prin aceasta sau prin acestea vă veți îndelunga zilele în alte traduceri veți trăi ani mult toți vrem viață absolut toți și chiar vrem viață frumoasă copiilor noștri iată ce au de făcut și ce avem noi de făcut Și întrebarea este Unde este tineretul dar această întrebare deloc retorică va răsuna mereu și sperăm sperăm până la urmă din acest program să facem o mișcare spirituală și programul acesta coroborat cu programul de la catedrală lna
15:49 preasfințitului de doi piloni în Cluj care mai departe să însemne extinderea lor în spațiul sufletelor oamenil pentru asta nu trebuie să precupescu efort niciunul absolut niciunul răsplătește Dumnezeu timpul în altfel iată ce este Biblia și din acest punct de vedere este și mandat este și imperativ pentru fiecare viață în parte să l spuneți și altora Dar în primul rând ca părinți să l să l băgăm în inimă să l ținem în inimă să vedem de ce avem nevoie de scriptură și ce avem noi de făcut cu Copiii ce mai este Biblia un citat din
16:37 Mântuitorul Hristos mi a fost greu să aleg din Mântuitorul Hristos un cuvânt pentru că toate sunt în acest sens copleșitoare cuvintele pe care eu vi le am grăit sunt Duh și sunt viață într un context în care el a scandalizat prin ceea ce a spus și l au părăsit aproape to au rămas apostolii și i trimite și pe ei voi nu vreți să vă duceți duceți vă și lăsați mă singur și în acel context Petru spune numele Apostolilor la cine ne vom duce Citiți Ioan 6 să ajungem noi și acolo și veți vedea este Cutremurător capitolul când a spus când a vorbit despre trupul său și sângele său ca viață sursă de viață a lumii nu numai pentru aici n au înțeles au scandalizat
17:24 și au plecat de altfel să știți o să vedem pe parcurs Mântuitorul Hristos a fost extrem de incomod pentru lumea de atunci pentru apostolii lui i au uluit pe Apostoli nu mai Știau la un moment dat ce să creadă acum vedeau ceva în clipa următoare nu mai credeau și este extrem de incomod cu ghilimele de rigoare și pentru noi cei de azi și pentru cei care vor veni pentru că el cere de la noi ceva adică să conștientizăm sensul vieții pe care adesea nu l conștientizăm cuvântul lui Dumnezeu și ce mai este Biblia cea mai impresionantă din acest punct de vedere legat de cuvântul lui Dumnezeu spun cea mai impresionantă mărturisire despre
18:10 importanța cuvântului lui Dumnezeu pentru viața omului pentru viața oamenilor să știți că este Psalmul 118 citim Psalmul 118 nu vă puteți Când l ați început nu vă puteți despărți de el nu aveți cum să încheiați lectura este așa zisul Probabil dacă este corect sau nu Psalm lui bles Pascal de pe patul de moarte înainte de a muri el se spune că nu s a putut despărți de acest Psalm ei acolo se spune așa Eu am ales doar câteva versete din psalmul 118 versetul 72 92 și 105 să vă mărturisesc că mi a fost foarte greu să aleg trei versete din ele acum se spune
18:57 așa se topește sufletul meu după cuvântul tău acesta m a mângâiat nu fac exegeza cum fiecare verb de acolo este important acesta m a mângâiat întru necazul meu Deci cuvântul tău pentru că cuvântul tău m a făcut viu Nu nu este aicea relația cu viața care o primim biologică m a făcut viu apostolul Pavel spune la un moment dat mor în fiecare zi și acolo să ajunge să vedem ce înseamnă mor în fiecare zi cuvintele gurii tale sunt mai de preț decât mii de comori de Aur și de argint ce ar însemna societatea de asăzi dacă acest lucru ar fi în conștiința ei
19:46 De n ar fi fost legea ta foarte frumos gândirea mea atunci aș fi pierit întru necazul meu gândirea mea aș fi pierit întru necazul meu și foarte frumos mai departe făclie picioarelor mele sunt cuvintele tale și lumină cărărilor mele ce ar însemna cuvântul lui Dumnezeu acest cuvânt în sufletul tinerilor de astăzi pentru drumurile lor care sunt mai mult întunecate decât luminoasă este cea mai frumoasă și impresionantă mărturisire despre cuvântul lui Dumnezeu și ce mai este cuvântul Ce mai este Biblia ultima reflecție din acest punct de vedere repet le am sintetizat e vorbirea lui
20:33 Dumnezeu către lume și v aș ruga să fiți cu luar în minte la un text acuma Deci vorbirea lui Dumnezeu către lume există un text l am luat din Epistola către evrei se spune așa după ce Dumnezeu odinioară Deci Dumnezeu este subiectul odinioară cândva în vechime Palea c însemnează odinioară în vechime în urmă în multe rânduri și în multe chipuri Deci polimeros che politropos a vorbit părinților noștri prin prooroci ei sunt instrumentul proorocii în zilele acestea mai de pe urmă epe satul anhero are foarte mare importanță ne a grăit dar aici avem un aorist activ elisen de la la leu în
21:18 limba greacă care poate fi tradus și cu prezentul și există unele ediții care au ă tradus acest cuvânt cu prezentul ne vorbește deci atunci ar fi în zilele acestea mai de pe urmă ne vorbește nouă Cine Dumnezeu prin fiu zice eno aici acest verset este foarte important pentru noi pentru că astăzi prin cuvântul scripturii nu vorbește un om nu vorbește un Ierarh nu vorbește un preot nu vorbește un credincios ci Dumnezeu vorbește de aceea ori De câte ori veți asculta cuvântul ori De câte ori veți citi
22:04 Sfânta Scriptură să știți că vă vorbește Dumnezeu direct sau indirect deci nouă ne vorbește prin fiul într o prezentare oarecum legată de subiect predicat complement și instrument am avea următoarea schemă în trecut Dumnezeu a vorbit el vorbește Estee subiectul și destinatar au fost părinții noștri poporul ales și instrumentul au fost proorocii deci a existat un instrument în lume Deci e foarte important acest lucru prin Cine Dumnezeu a vorbit și în prezent Dumnezeu același Dumnezeu vorbește destinatarii suntem noi deci
22:49 noi suntem destinatarii iar cel prin care vorbește ar trebui să punem cu instrumente de rigoare este fiul același cuvânt de Odin oară cu cel de acum este rostit de Dumnezeu lumii lumii de atunci lumii de astăzi și celei care va veni la întrebarea ce este Biblia am concentrat în aceste reflecții răspunsul Biblia adevăr sau doar o simplă problemă o credință ca cea a primelor și suficient spre reflecție o credință ca cea a primelor generații creș bine care implica o loialitate absolută chiar cu prețul vieții față de Mântuitorul Iisus Hristos nu se putea
23:36 baza decât pe Adevăr și pe incontestabil itatea faptelor descrise și nu pe legende sau date inventate suficient dacă această frază o avem în minte de ce Pentru că pentru acest cuvânt al scripturii al lui Dumnezeu și au dat viața mii sute de mii poate milioane de Martiri în istorie și dacă nu era adevăr pentru o minciună nu și dă nimeni viață apostolii n au murit pentru propria lor minciună inventată așa cum a spus unii cine moare pentru o minciună nimeni și mai mult să mori pentru propria ta minciună pentru adevăr se moare biserica până astăzi e centrată
24:25 e fundamentată pe cuvântul lui Dumnezeu paza scripturii și Biblia e cea mai citită și mai tradusă carte din lume o statistică nu foarte actuală este tradusă în momentul de față în peste 1280 de Limbi dialecte Nu mai ști repet o statistică mai veche și în în jurul anului 2000 lucrau la traducerea Bibliei peste 4000 de traducători 4000 de oameni angaja în traducerea a Biblie mai cunoașteți vreo carte din literatură universală cu acest impact Cum să fie mit sau legendă o
25:12 carte la care atâția oameni lucrează doar un simplu răspuns la atâtea provocări legate de Biblia mit mai multe vom vedea data următoare [Muzică] să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură program de studiu biblic susținut de părintele profesor universitar doctor Stelian Tofană